Facera lumii

Lumea contemporană a evoluat mult din punct de vedere al mentalităţii şi nu numai, faţă de cea din Antichitate sau din Evul Mediu. De aceea individului din prezent îi este greu să perceapă faptul că relatarea fericitul Moise din cartea Facere este pur adevărată fără a-şi aduce un aport personal în scriere ca oricare autor al unei cărţi sau scrieri, iar din acest motiv au apărut diverse teorii despre creare.

Ştiinţa şi filosofia modernă ne-au umplut mintea cu atîtea teorii şi presupuneri despre începuturile universului şi omului, încît, în mod inevitabil, ne apropiem de carte cu idei preconcepute. Unii ar vrea ca ea să se potrivească cu propriile teorii ştiinţifice; alţii o cercetează spre a o combate. Ambele abordări o socotesc ca avînd ceva de spus din punct de vedere ştiinţific; însă alţii o privesc  ca simplă poezie, un produs al imaginaţiei religioase, neavînd nimic de-a face cu ştiinţa.

 Cele mai multe informaţii despre crearea lumii le avem de la fericitul Moise care scrie actul de creaţie a lui Dumnezeu în prima carte din Pentateuh.

Deşi Proorocul Moise nu a trăit în timpul creaţiei, ci cu mult timp după, el a fost binecuvântat de Dumnezeu să relateze cele ce s-au întâmplat. Toţi proorocii au vestit cele ce aveau să se întâmple după ei sau în vremea lor. De aici ne dăm seama că ceea ce a scris Moise este cu desăvârşire de la Dumnezeu. Astfel putem afirma că Dumnezeu a scris prin mâna proorocului Moise.

Prin cuvintele << La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul>>(Facere1,1) , fericitul Moise relatează foarte clar şi fără a lăsa loc de interpretare, faptul că Dumnezeu a creat la început totul din nimic. El se axează pe partea materială: ,, pământ” şi ,,cer”, pentru a le  fi mult mai uşor iudeilor să înţeleagă actul creării, aceştia fiind nepricepuţi în a înţelege crearea lumii spirituale si materiale de catre  Dumnezeu.

După ce proorocul Moise prin inspiraţia Duhului Sfânt a făcut un asemenea pogorământ pentru a fi înţeles actul creării, el a contracarat  toate ereziile prezente şi cele de mai târziu din Biserică şi din toată lumea. Apoi fericitul Moise indică  faptul că ,,Iar pîmântul era netocmit şi gol” (Facere 1, 2), arătând tuturor că pământul a fost înfrumuseţat de Dumnezeu pentru a nu crede cineva că ceea ce primim prin lucrarea pămîntului şi din pămînt se datorează pământului şi din acest motiv să-l cinstim mult mai mult decât trebuie, socotind că ,, binefacerile pământului sunt datorate naturii pământului şi nu datorită Celui ce l-a adus din nefiinţă la fiinţă”.

,, Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” (Facere 1, 2). Fericitul Moise continuă prin cuvinte scurte şi precise, amintind doar de cer şi pământ lăsând la o parte celelalte fără să precizeze de crearea apelor. Din  întuneric şi adâncul apelor deducem că tot ceea ce se vedea era adânc de ape cuprins de întuneric fiind nevoie de un ,,Creator înţelept” pentru a înfrumuseţa totul. În acest întuneric ,,Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor”. Sfântul Ioan gură de Aur spune: ,,aceste cuvinte arată că  în ape era o energie plină de viaţă; nu era simplu o apă stătătoare şi nemişcătoare, ci mişcătoare, care avea putere de viaţă în ea. Că ceea ce-i nemişcător este negreşit nefolositor, pe când ceea ce se mişcă este capabil sa facă multe”. Vedem că Scriptura ne spune din timp despre ape pentru că mai târziu Creatorul va da poruncă ca din ape sa fie aduse la viaţă animalele.

Văzând Dumnezeu urâţenia întunericului, a luminat totul precum spune Geneza ,,Şi a zis Dumnezeu <<Să fie lumină>> Şi a fost lumină” (Facere 1, 3), fapt ce ne arată că a zis şi s-a făcut; doar prin simplă poruncă întunericul a fost alungat şi lumina adusă. Iar apoi proorocul Moise scrie în Facere ,,Şi a văzut Dumnezeu că e bună lumina” (Facere 1, 4), nu pentru a arăta că Dumnezeu nu ştia că e bună lumina înţelegând abia după ce a creat-o. El foloseşte aceste cuvinte ,,pogorându-se la chipul în care oamenii vorbesc şi gândesc de obicei”. Asemenea  oamenilor care muncesc un lucru cu grijă şi când ajung la finalizarea lui îl pun la probă lăudând ceea ce au realizat, în acelaşi fel şi Scriptura pogorându-se la slăbiciunea înţelegerii noastre a spus mai întâi cuvintele ,, Şi a văzut Dumnezeu că e bună lumina” (Facere 1, 4). Iar prin cuvintele ,,Şi a despărţit Dumnezeu lumina de întuneric” (Facere 1, 4) fericitul Moise arată că fiecăruia i s-a rânduit un loc şi un timp potrivit, dându-le atunci fiecăruia numele ce i se potrivea ,,Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte” (Facere 1, 5), împărţindu-le de atunci loc bine delimitat fiecăruia, pe care-l păzesc de atunci şi până acum fiind mărturie pentru noi în a înţelege că totul a fost creat şi aşezat la locul lor de Dumnezeu. După ce a dat fiecăruia un nume şi un loc Sciptura zice: ,,Şi a fost seară şi a fost dimineaţă, ziua întâi” (Facere 1 5), delimitând astfel o zi prin sfârşitul zilei şi al nopţii.

Dumnezeu putea crea totul într-o clipă, dar nu face acest lucru  pentru simplul motiv că ceea ce a creat nu a creat pentru El, deoarece El este desăvârşit. Datorită iubirii Sale nemărginite crează totul treptat, iar prin proorocul Moise ne învaţă cele ce s-au făcut, cunoscând astfel cele ce dintru început s-au făcut să nu alunecăm în greşelile celor ce judecă îndemnaţi de gânduri.