Lumea contemporană a evoluat mult din punct de vedere al
mentalităţii şi nu numai, faţă de cea din Antichitate sau din Evul Mediu. De
aceea individului din prezent îi este greu să perceapă faptul că relatarea fericitul Moise din cartea Facere este pur adevărată fără a-şi aduce un aport personal în scriere ca oricare autor al unei cărţi sau scrieri, iar din acest motiv au apărut diverse teorii despre creare.
Ştiinţa şi filosofia modernă ne-au umplut mintea cu atîtea teorii şi
presupuneri despre începuturile universului şi omului, încît, în mod
inevitabil, ne apropiem de carte cu idei preconcepute. Unii ar vrea ca ea să se
potrivească cu propriile teorii ştiinţifice; alţii o cercetează spre a o
combate. Ambele abordări o socotesc ca avînd ceva de spus din punct de vedere
ştiinţific; însă alţii o privesc ca simplă
poezie, un produs al imaginaţiei religioase, neavînd nimic de-a face cu
ştiinţa.
Cele mai multe informaţii despre crearea lumii le avem de
la fericitul Moise care scrie actul de creaţie a lui Dumnezeu în prima carte
din Pentateuh.
Deşi Proorocul Moise nu a trăit în timpul creaţiei, ci cu
mult timp după, el a fost binecuvântat de Dumnezeu să relateze cele ce s-au
întâmplat. Toţi proorocii au vestit cele ce aveau să se întâmple după ei sau în
vremea lor. De aici ne dăm seama că ceea ce a scris Moise este cu desăvârşire
de la Dumnezeu. Astfel putem afirma că Dumnezeu a scris prin mâna proorocului
Moise.
Prin cuvintele <<
La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul>>(Facere1,1) ,
fericitul Moise relatează foarte clar şi fără a lăsa loc de interpretare,
faptul că Dumnezeu a creat la început totul din nimic. El se axează pe partea
materială: ,, pământ” şi ,,cer”, pentru a le
fi mult mai uşor iudeilor să înţeleagă actul creării, aceştia fiind
nepricepuţi în a înţelege crearea lumii spirituale si materiale de catre Dumnezeu.
După ce proorocul Moise prin inspiraţia Duhului Sfânt a
făcut un asemenea pogorământ pentru a fi înţeles actul creării, el a
contracarat toate ereziile prezente şi
cele de mai târziu din Biserică şi din toată lumea. Apoi fericitul Moise
indică faptul că ,,Iar pîmântul era netocmit şi gol” (Facere 1, 2), arătând tuturor
că pământul a fost înfrumuseţat de Dumnezeu pentru a nu crede cineva că ceea ce
primim prin lucrarea pămîntului şi din pămînt se datorează pământului şi din
acest motiv să-l cinstim mult mai mult decât trebuie, socotind că ,,
binefacerile pământului sunt datorate naturii pământului şi nu datorită Celui
ce l-a adus din nefiinţă la fiinţă”.
,, Întuneric
era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” (Facere 1, 2).
Fericitul Moise continuă prin cuvinte scurte şi precise, amintind doar de cer
şi pământ lăsând la o parte celelalte fără să precizeze de crearea apelor.
Din întuneric şi adâncul apelor deducem
că tot ceea ce se vedea era adânc de ape cuprins de întuneric fiind nevoie de
un ,,Creator înţelept” pentru a înfrumuseţa totul. În acest întuneric ,,Duhul
lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor”. Sfântul Ioan gură de Aur spune: ,,aceste
cuvinte arată că în ape era o energie
plină de viaţă; nu era simplu o apă stătătoare şi nemişcătoare, ci mişcătoare,
care avea putere de viaţă în ea. Că ceea ce-i nemişcător este negreşit
nefolositor, pe când ceea ce se mişcă este capabil sa facă multe”. Vedem că
Scriptura ne spune din timp despre ape pentru că mai târziu Creatorul va da
poruncă ca din ape sa fie aduse la viaţă animalele.
Văzând Dumnezeu urâţenia întunericului, a luminat totul
precum spune Geneza ,,Şi a zis Dumnezeu <<Să fie
lumină>> Şi a fost lumină” (Facere 1, 3), fapt ce ne arată că a zis
şi s-a făcut; doar prin simplă poruncă întunericul a fost alungat şi lumina
adusă. Iar apoi proorocul Moise scrie în Facere
,,Şi a văzut Dumnezeu că e bună lumina” (Facere
1, 4), nu pentru a arăta că Dumnezeu nu ştia că e bună lumina înţelegând
abia după ce a creat-o. El foloseşte aceste cuvinte ,,pogorându-se la chipul în
care oamenii vorbesc şi gândesc de obicei”. Asemenea oamenilor care muncesc un lucru cu grijă şi când
ajung la finalizarea lui îl pun la probă lăudând ceea ce au realizat, în
acelaşi fel şi Scriptura pogorându-se la slăbiciunea înţelegerii noastre a spus
mai întâi cuvintele ,, Şi a văzut
Dumnezeu că e bună lumina” (Facere 1, 4). Iar prin cuvintele ,,Şi a despărţit Dumnezeu lumina de
întuneric” (Facere 1, 4) fericitul Moise arată că fiecăruia i s-a rânduit
un loc şi un timp potrivit, dându-le atunci fiecăruia numele ce i se potrivea ,,Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar
întunericul l-a numit noapte” (Facere 1, 5), împărţindu-le de atunci loc
bine delimitat fiecăruia, pe care-l păzesc de atunci şi până acum fiind
mărturie pentru noi în a înţelege că totul a fost creat şi aşezat la locul lor
de Dumnezeu. După ce a dat fiecăruia un nume şi un loc Sciptura zice: ,,Şi a fost seară şi a fost dimineaţă, ziua
întâi” (Facere 1 5), delimitând astfel o zi prin sfârşitul zilei şi al
nopţii.
Dumnezeu putea crea totul într-o clipă, dar nu face acest
lucru pentru simplul motiv că ceea ce a
creat nu a creat pentru El, deoarece El este desăvârşit. Datorită iubirii Sale
nemărginite crează totul treptat, iar prin proorocul Moise ne învaţă cele ce
s-au făcut, cunoscând astfel cele ce dintru început s-au făcut să nu alunecăm
în greşelile celor ce judecă îndemnaţi de gânduri.
