Vestind naşterea Celui fără de Început al Nostru Domn şi Mântuitor Iisus Hristos.
miercuri, 12 decembrie 2012
După o zi de amintire
Ziua cea mare
duminică, 9 decembrie 2012
Crearea omului. Omul stăpân şi coroană a creaţiei
Parcurgând cele şase zile ale creaţiei am învăţat din
Scriptură că Dumnezeu a creat pământul, cerul şi toate cele ce sunt pe pământ,
în cer şi pe cer doar prin cuvânt. El a zis şi toate au luat fiinţă treptat,
parcurgându-se mai multe etape în număr de şase zile. În ce-a de-a şasea zi,
Dumnezeu aduce la viaţă pe cel căruia i s-au gătit toate cele ce sunt în lume,
şi anume omul. Dumnezeu pregăteşte toate dinainte de a-l crea pe om precum
slujitorii regali rânduiau din timp locurile pe unde trecea regele pentru a le
expune lui îmtr-o stare cât mai frumoasă. Astfel şi Dumnezeu a creat locul,
împodobindu-l asemenea palatelor regale, şi mai apoi omul cel pentru care au
fost lucrate acestea. De aceea proorocul Moise pentru a arăta importanţa omului
şi faptul că toate au fost zidite pentru el, reia în capitolul al doilea al
cărţii Facere, crearea omului tratând
mult mai amplu decât în capitolul întâi.
Proorocul începe tratarea creării omului prin cuvintele ,,Atunci luând Domnul Dumnezeu țărână din
pământ, a făcut pe om, şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut
omul fiinţă vie” (Facere 2, 7). Comparând
crearea pământului şi a cerului cu tot ce sunt ele împodobite cu zidirea
omului, observăm că Dumnezeu nu-l crează prin cuvânt precum a făcut până acum
ci altfel arătând importanţa lui.
Cuvintele ,, luând
Domnul Dumnezeu țărână din pământ, a făcut pe om” arată precum spune
Sfântul Ioan Hrisostom că omul nu a fost creat din pământ ci din țărână, o
parte mult mai nepreţioasă a pământului. Astfel Moise a folosit aceste cuvinte,
inspirat de Dumnezeu care în nemăsurata lui înţelepciune L-a povăţuit a scrie
acestea pentru a ne smeri şi a aminti permanent omului ceea ce este cu
adevărat. Deoarece Dumnezeu l-a pus pe om stăpân peste toate cele ce au fost
create şi din acest motiv, omul neştiind ce este să-şi imagineze lucruri mai mari decât ar trebui, Scriptura
vorbeşte din nou despre crearea lui arătând din ce şi cum a fost adus la viaţă
primul om. Iar prin cuvintele ,,şi a
suflat în faţa lui suflare de viaţă”, Moise ne arată că în acest fel
Dumnezeu a dăruit putere de viaţă omului, suflarea fiind finţa sufletului.
Ajungând omul fiinţă vie, Moise prezintă cum mădularele trupului erau
slujitoare voinţei sufletului, arătând astfel cât de nobil era sufletul primului
om zidit, până la cădere, când îl murdăreşte.
Expunând detaliile despre componenţa omului şi modul cum
a fos creat, Moise continuă raltarea demonstrând că omul a fost aşezat în rai
prin cuvintele: ,,Apoi Domnul Dumnezeu a
sădit rai în Eden, spre răsărit, şi-a pus acolo pe omul, pe care-l zidise”
(Facere 2, 8). Verbul ,,a sădit” nu
este folosit de către prooroc în sensul
propriu ci doar pentru a ne face pe noi să înţelegem ceea ce făcuse Dumnezeu
pentru om, evidenţiind darul de care s-a bucurat. Dumnezeu a poruncit şi s-a
făcut raiul în Eden, fără ca El să
întreprindă o anumită muncă fizică asemenea oamenilor. Vedem scris şi numele
locului unde era raiul pentru a nu îndrăzni
cineva să susţină că acest loc era în cer sau altundeva. Ştiind locul
vedem pe Dumnezeu cum îi dăruieşte raiul omului prin verbul ,,l-a pus” care nu
este folosit cu sens conotativ, ci în acelaşi mod cum a fost folosit şi atunci
când au fost creaţi luminătorii, unde Sriptura foloseşte acelaşi cuvânt având
acelaşi înţeles. Moise scrie acestea pentru
a expune şi înţelege că Dumnezeu a poruncit omului să locuiască în rai
ca să se bucure de toate cele create şi să mulţumească fiind recunoscător
Creatorului.
Un alt mod de binefacere al lui Dumnezeu pentru om reiese
din cuvintele ,,Şi a făcut Domnul
Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade
bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei
binelui şi răului” (Facere 2, 9).Astfel Moise arată cum Dumnezeu porunceşte
pământului să răsară pomi frumoşi la vedere şi cu rod bun de mancat, oferind în
acest mod celui zidit o vieţuire fără griji având totul din belşug.
După ce Scriptura ne-a învăţat că la porunca Ziditorului
pământul a dat tot felul de pomi, ne îndrumă prezentând locul celor doi pomi al
vieţi şi cel al cunoştinţei binelui şi răului, deoarece Dumnezeu cunoştea ceea
ce i se va putea întâmpla omului neavând o activitate permanentă, şi din acest
motiv îi dă o poruncă spre ascultare. Treecând peste râul ce străbătea raiul ne
vom axa pe cuvintele proorocului Moise:
,,Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse, şi-la pus în raiul cel
din Eden, ca să-l lucreze şi să-l păzească” (Facere 2, 15). Vedem nespusa
grijă a lui Dumnezu faţă de omul pe care l-a creat aşezându-l în ,,raiul
desfătării”, relatând astfel că acest rai era al bucuriei şi al binelui. După
ce Dumnezeu îl aşează pe Adam în rai, îi
porunceşte ,,să-l lucreze şi să-l păzească”, pentru a nu cădea în păcatul
trândăviei, pentru că trândăvirea duce la păcat precum scrie Isus Sirah ,,Pune-l la lucru, ca să nu şadă, că multă
răutate a învăţat lenivirea” Isus Sirah 33, 32). Din acest motiv Dumnezeu
porunceşte omului să lucreze şi să păzească raiul. Astfel Moise continuă relatarea prin ce-a de-a doua
poruncă dată de Dumnezeu omului ,,A dat
apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis: <<Din toţi pomii din rai
poi să manânci. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci
în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit>>” (Facere 2, 16-17).
Astfel Dumnezeu îl călăuzeşte pe om ca pe un prieten îngăduindu-i să mănânce
din toţi pommii raiului, în afară de cel al cunoştinţei binelui şi răului
pentru că atunci când va manca din el va muri. Arătând cele ce erau şi ce nu erau
îngăduite proorocul continuă prin
cuvintele: ,,Şi a zis Domul Dumnezu:
<<Nu este bine omului să fie singur: Să-i facem ajutor potrivit pentru
el>>” (Facere 2, 18) arătând că şi la crearea femeiei Dumnezeu
foloseşte aceleaşi cuvinte ,,Să-i facem” cu acelaşi înţeles. Iar cuvintele
,,ajutor potrivit pentru el” nu fac referire la animalele care-l vor ajuta pe
om la diferite munci ci fac referire la femeia ce urma a fi zidită de Dumnezeu.
În continuare proorocul ne arată cum Dumnezeu aduce
animalele în faţa lui Adam, ca în faţa unui stăpân ,,Şi Domnul Dumnzezeu care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi
toate păsările cerului le aduse la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa că
toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam” (Facere 2,19). Astfel
Dumnezeu relateză prin gura proorocului că Adam era înzestrat cu o mare
înţelepciune. Această aducere a animalelor în faţa lui Adam nu a fost numai
pentru a ne arăta nouă înţelepciunea lui Adam ci şi pentru a ne arăta că prin
punerea numelor omul este stăpânul lor. Adam a pus nume tuturor animalelor fără
a repeta vreun nume după cum spune Scriptura: ,,Şi apus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi
tuturor fiarelor sălbatice: dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui”
(Facere 2, 20). Iar cuvintele ,,dar
pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui” arată că deşi animalele au
fost create pentru om, nu s-au învrednicit să-i fie ajutor asemenea lui,
făcându-ne să înţelegem că lui Adam îi trebuia ajutor o fiinţă asemenea fiinţei
sale întru nimic inferioară lui, şi din acest motiv Dumnezeu îi crează ajutor
din însăşi substanţa lui după cum ne călăuzeşte proorocul Moise: ,,Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui
Adam somn greu: şi dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit
locul ei cu carne. Iar coasta luată din Adam a
făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam” (Facere 2, 21-22).
Aceste cuvinte ascund o mare şi bogată învăţătură. Vedem că Dumnezeu aduce
asupra lui Adam somn adânc, dar acest somn nu este unul obişnuit, ci un
somn adânc cu o amorţire pentru ca
atunci când Dumnezeu a luat coasta din el să nu simtă durere, ca mai apoi
aducându-şi aminte de fiinţa carare i-a provocat durere să o privească cu ură
şi duşmănie. Din acelaşi motiv Dumnezeu plineşte locul coastei cu carne pentru
a nu-i simţi lipsa.
Ca şi la crearea lui Adam Scriptura foloseşte cuvintele
,,a luat” din pricina sclăbiciunii noastre. Iar cuvintele ,,Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie”, ne
arată că Dumnzeu nu a alcătuit altă plăsmuire, deoarece femeia trebuia să fie
din aceeaşi substanţă cu Adam. Dintr-o părticică mică precum coasta Dumnezeu a
făcut femeia fiind o fiinţă întreagă completă şi desăvărşită pentru a-i fi lui
Adam sprijin şi ajutor precum spune Sfântul Apostol Pavel ,,Şi pentru că n-a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru
bărbat” (I Corinteni 11, 9). Iar cuvintele ,,şi a adus-o la Adam” întăresc ideea Sfântului Apostol Pavel,
arătând clar Scriptura că femeia a fost creată pentru ai fi lui Adam asemenea
întru toate.
Aducând Dumnezeu femeia lui Adam Sriptura ne arată că el
a proorocit zicând: ,,<<Iată
aceasta-i os din oasele mele şi carne in carnea mea; că se va numi femeie,
pentru că este luată din bărbatul său. De aceea va lăsa omul pe tatăl spu şi pe
mama sa şi se va lipi de femeia sa, şi vor fi amândoi un trup>>” (Facere
2, 22-23). Vedem că Adam nu a pus nume doar tuturor animalelor ci a fost
învrednicit şi de darul proorociei. Văzând femeia a zis toate cele ce se
întânplase neştiind nimic fiind adormit în timpul creării ei, arătând astfel că
o singură dată va fi luată femeia din bărbat, ca mai apoi femeia să nască tot
omul. Astfel Adam a proorocit ceea ce se va întampla după cădere.
vineri, 30 noiembrie 2012
Facera lumii
Lumea contemporană a evoluat mult din punct de vedere al
mentalităţii şi nu numai, faţă de cea din Antichitate sau din Evul Mediu. De
aceea individului din prezent îi este greu să perceapă faptul că relatarea fericitul Moise din cartea Facere este pur adevărată fără a-şi aduce un aport personal în scriere ca oricare autor al unei cărţi sau scrieri, iar din acest motiv au apărut diverse teorii despre creare.
Ştiinţa şi filosofia modernă ne-au umplut mintea cu atîtea teorii şi
presupuneri despre începuturile universului şi omului, încît, în mod
inevitabil, ne apropiem de carte cu idei preconcepute. Unii ar vrea ca ea să se
potrivească cu propriile teorii ştiinţifice; alţii o cercetează spre a o
combate. Ambele abordări o socotesc ca avînd ceva de spus din punct de vedere
ştiinţific; însă alţii o privesc ca simplă
poezie, un produs al imaginaţiei religioase, neavînd nimic de-a face cu
ştiinţa.
Cele mai multe informaţii despre crearea lumii le avem de
la fericitul Moise care scrie actul de creaţie a lui Dumnezeu în prima carte
din Pentateuh.
Deşi Proorocul Moise nu a trăit în timpul creaţiei, ci cu
mult timp după, el a fost binecuvântat de Dumnezeu să relateze cele ce s-au
întâmplat. Toţi proorocii au vestit cele ce aveau să se întâmple după ei sau în
vremea lor. De aici ne dăm seama că ceea ce a scris Moise este cu desăvârşire
de la Dumnezeu. Astfel putem afirma că Dumnezeu a scris prin mâna proorocului
Moise.
Prin cuvintele <<
La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul>>(Facere1,1) ,
fericitul Moise relatează foarte clar şi fără a lăsa loc de interpretare,
faptul că Dumnezeu a creat la început totul din nimic. El se axează pe partea
materială: ,, pământ” şi ,,cer”, pentru a le
fi mult mai uşor iudeilor să înţeleagă actul creării, aceştia fiind
nepricepuţi în a înţelege crearea lumii spirituale si materiale de catre Dumnezeu.
După ce proorocul Moise prin inspiraţia Duhului Sfânt a
făcut un asemenea pogorământ pentru a fi înţeles actul creării, el a
contracarat toate ereziile prezente şi
cele de mai târziu din Biserică şi din toată lumea. Apoi fericitul Moise
indică faptul că ,,Iar pîmântul era netocmit şi gol” (Facere 1, 2), arătând tuturor
că pământul a fost înfrumuseţat de Dumnezeu pentru a nu crede cineva că ceea ce
primim prin lucrarea pămîntului şi din pămînt se datorează pământului şi din
acest motiv să-l cinstim mult mai mult decât trebuie, socotind că ,,
binefacerile pământului sunt datorate naturii pământului şi nu datorită Celui
ce l-a adus din nefiinţă la fiinţă”.
,, Întuneric
era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor” (Facere 1, 2).
Fericitul Moise continuă prin cuvinte scurte şi precise, amintind doar de cer
şi pământ lăsând la o parte celelalte fără să precizeze de crearea apelor.
Din întuneric şi adâncul apelor deducem
că tot ceea ce se vedea era adânc de ape cuprins de întuneric fiind nevoie de
un ,,Creator înţelept” pentru a înfrumuseţa totul. În acest întuneric ,,Duhul
lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor”. Sfântul Ioan gură de Aur spune: ,,aceste
cuvinte arată că în ape era o energie
plină de viaţă; nu era simplu o apă stătătoare şi nemişcătoare, ci mişcătoare,
care avea putere de viaţă în ea. Că ceea ce-i nemişcător este negreşit
nefolositor, pe când ceea ce se mişcă este capabil sa facă multe”. Vedem că
Scriptura ne spune din timp despre ape pentru că mai târziu Creatorul va da
poruncă ca din ape sa fie aduse la viaţă animalele.
Văzând Dumnezeu urâţenia întunericului, a luminat totul
precum spune Geneza ,,Şi a zis Dumnezeu <<Să fie
lumină>> Şi a fost lumină” (Facere 1, 3), fapt ce ne arată că a zis
şi s-a făcut; doar prin simplă poruncă întunericul a fost alungat şi lumina
adusă. Iar apoi proorocul Moise scrie în Facere
,,Şi a văzut Dumnezeu că e bună lumina” (Facere
1, 4), nu pentru a arăta că Dumnezeu nu ştia că e bună lumina înţelegând
abia după ce a creat-o. El foloseşte aceste cuvinte ,,pogorându-se la chipul în
care oamenii vorbesc şi gândesc de obicei”. Asemenea oamenilor care muncesc un lucru cu grijă şi când
ajung la finalizarea lui îl pun la probă lăudând ceea ce au realizat, în
acelaşi fel şi Scriptura pogorându-se la slăbiciunea înţelegerii noastre a spus
mai întâi cuvintele ,, Şi a văzut
Dumnezeu că e bună lumina” (Facere 1, 4). Iar prin cuvintele ,,Şi a despărţit Dumnezeu lumina de
întuneric” (Facere 1, 4) fericitul Moise arată că fiecăruia i s-a rânduit
un loc şi un timp potrivit, dându-le atunci fiecăruia numele ce i se potrivea ,,Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar
întunericul l-a numit noapte” (Facere 1, 5), împărţindu-le de atunci loc
bine delimitat fiecăruia, pe care-l păzesc de atunci şi până acum fiind
mărturie pentru noi în a înţelege că totul a fost creat şi aşezat la locul lor
de Dumnezeu. După ce a dat fiecăruia un nume şi un loc Sciptura zice: ,,Şi a fost seară şi a fost dimineaţă, ziua
întâi” (Facere 1 5), delimitând astfel o zi prin sfârşitul zilei şi al
nopţii.
Dumnezeu putea crea totul într-o clipă, dar nu face acest
lucru pentru simplul motiv că ceea ce a
creat nu a creat pentru El, deoarece El este desăvârşit. Datorită iubirii Sale
nemărginite crează totul treptat, iar prin proorocul Moise ne învaţă cele ce
s-au făcut, cunoscând astfel cele ce dintru început s-au făcut să nu alunecăm
în greşelile celor ce judecă îndemnaţi de gânduri.
miercuri, 28 noiembrie 2012
Să ne iubim părinţii!
În societatea modernă un trend printre majoritatea tinerilor este cel de a nega părinţii, sau a neglija pe cei care le-au dat naştere şi viaţă. Ne credem atotştiutori, nu acorcăm atenţie sfaturilor primite de la părinţi şi facem totul aşa cum credem noi sau de multe ori cum suntem influienţaţi de grupul în care ne desfaşurăm activitatea. Ajungând la o vârstă a maturităţii regretăm faptul că la vârsta adolescenţei nu am luat în considerare sfatul părinţilor, dar totuşi ei rămân părinţii noştri iubindu-ne cu aceeaşi dragoste. Să ne iubim mereu părinţii şi să-i respectăm toată viaţa noastră precum şi poetul Adrian Păunescu şi-a arătat respectu lui pentru părinţii lui şi pentru toţi părinţii din lume compunând asemenea versuri.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)